Având în vedere că ditamai proteveul pune ţâţe de pe plajă, eu de ce nu aş pune?

1. Ştiu că mai tremură camera, era de la distanţă, iar stabilizatorul de imagine e de căcat.
2. Nu, nu mă pot da în judecată pentru că le postez ţâţele pe site, pentru că se află într-un spaţiu public.

Astea fiind spuse, enjoy!

Articol scris de Marius Tudor

Chinezii au amplasat langa Stadionul Olimpic o baterie de rachete sol-aer. Nu exista competitie sportiva de mai mare anvergura ca Jocurile Olimpice. Niciun Campionat Mondial de Fotbal n-a devansat in popularitate, in bani din publicitate si in afluenta de public vreo editie a JO.

Cu atat mai mult, anul asta Olimpiada calca pamantul celei mai populate tari de pe glob. Sunt asteptati peste 1 000 000 de turisti straini si e normal ca sistemul de securitate sa fie cat mai bine organizat. Sincer, mai citisem de instalarea de scuturi de racheta la Sydney. Dar nimeni nu le-a vazut. Chinezii socheaza prin amplasarea unui astfel de scut chiar in perimetrul Stadionului Olimpic.

M-asteptam totusi sa ma incante prin arhitectura stadioanelor, salilor de sport si a bazinelor olimpice. Sa ma socheze prin maretia satului olimpic, dar niciodata nu m-am gandit ca vor amplasa la vedere niste arme, poate necunoscute ochiului. Amenintarile teroriste au generat la nivelul regulamentelor o lista intreaga de restrictii pentru turistii straini: achizitionarea de bilete pentru JO nu garanteaza automat primirea vizei pentru China, nu vor intra in tara cei care sufera de boli mintale sau de boli transmisibile sexual, si nici cei despre care se crede ca se vor implica in prostitutie. Ma-ntreb daca va ajunge la Beijing vreun blogger roman sau daca vreun reporter roman este pe lista neagra a autoritatilor chineze? Bineinteles ca pe bloggerul roman, acest subiect nu-l pasioneaza asa mult incat sa mearga acolo pe banii lui! Si sa fie supus riscului unor atentate teroriste!

S-asteptam si rezultatele delegatiei noastre, mai ales ca lista scepticilor se completeaza si cu fostul presedinte al COR, Ion Tiriac

Da, sunt inundaţii. Da, ca în fiecare an. Desigur, în aceleaşi localităţi.
Acum, ca nişte oameni minunaţi, oameni de suflet, vom purcede la ajutarea bieţilor oameni, care da, tot nu au asigurări de locuinţe şi terenuri.

Între timp, locurile şi oamenii care au nevoie CU ADEVĂRAT de acei bani, se distrug fără a avea nici o şansă.

Aşa arată centrul de plasament din Orăştie.

Geamuri sparte, uşi căzute, tencuială coşcovită. O atmosferă lugubră, de puşcărie. Acolo cresc copiii fără părinţi.
Pentru ei nu există bani. Bugetul este limitat. Ei nu au nevoie de nimic, pentru că ei nu pot ieşi în stradă să protesteze. Probabil pentru că sunt prea slăbiţi de la mâncarea îndestulătoare a guvernului Citroeniceanu. Probabil sunt leşinaţi de cald vara şi îngheţaţi iarna. Probabil nu au haine.

Numai că de ei nu ştie nimeni nimic.

În schimb, să îi ajutăm pe bieţii ţărani năpăstuiţi de inundaţii. Ei au nevoie.

A, da, iar ei chiar votează.

Sunt cel mai neîndemânatic om pe care îl cunosc. Şi nu neapărat în ceea ce fac, pentru că sunt în stare să îmi repar o priză, să schimb o bujie la maşină, sau de ce nu, să dau o zugrăveală rapidă. Doar că sunt foarte stângaci.

De exemplu, în prima seară când ne-am întâlnit cu Crivăţ, care a fost primul lucru pe care l-am făcut? I-am vărsat paharul de bere în farfurie, normal. Ce căutau mâinile mele pe acolo, nu mă întrebaţi, că nici eu nu ştiu.

Eu sunt tipul care, dacă vrea să desfacă un sutien unei femei, îl înnoadă atât de bine că trebuie tăiat ca să îl dai jos. Dacă prăjesc ceva, e imposibil să nu mă frig cu ulei încins. Dacă mănânc, automat ori mă dezbrac, ori stau împăcat, că oricum îmi voi păta cu sos tricoul sau cămaşa.

Dacă afară este cald şi frumos, pantofii mei SIGUR se vor murdări de noroi de undeva. Iar dacă plouă, deja voi avea noroi şi pe ceafă.

Există vreun remediu pentru tipul ăsta de neîndemânare? Mai e cineva la fel?

SUNT SINGUR PE LUME??

V-am promis eu mai demult, dar nu mai ştiu postul că ieşea de-un linkbuilding frumos, o listă de preţuri din mamaia.
Să începem:

ÃŽmpreună cu Marius Ciocan, în această seară vom bloga live de la concertul Metallica. “Vom” e impropriu spus, pentru că la concert e doar Marius, el va furniza pozele, iar eu mă voi ocupa de problema postării pe net.

Pozele vor apărea în acest post, în ordinea primirii lor.

Doamne, au trecut 10 ani de când i-am văzut la Bucureşti. Aveam 23 de ani.
Am îmbătrânit…

Momentan, plouă de se cacă copiii pe ei de frig.
CiteÅŸte mai departe »

Abundă messengerul meu cu întrebări despre rezultatele mutării de pe arhiblog.com pe arhiblog.ro. Ca să nu mă stresez, că sunt un tip ocupat, vă scriu aici tuturor.

1. A meritat din punct de vedere al imaginii. Astăzi când mi-a citit numele blogului pe post, m-am simţit altfel, suna altfel, arhiblog punct ro.
2. A meritat din punct de vedere al traficului. Traficul direct mi s-a dublat. Teoria mea este că foarte mulţi băgau arhiblog.ro în browser, vedeau că nu merge şi îşi vedeau de drum. Poate mă înşel, dar statisticile nu mint.

În schimb, dacă traficul tău se bazează pe google, nu îţi recomand să te muţi. Pentru că, odată cu mutarea, se pierde şi relevanţa ta în căutările din google. Pur şi simplu nu ai suficientă vechime ca să apari în prima pagină de căutări. Plus că dacă treci cu toată baza de date, google va vedea vechiul continut ca duplicate content şi te va sancţiona ca atare.

De la un trafic din care aproximativ 55% provenea din google, am ajuns să am 16%, ceea ce este infect. Cred că nici piticu nu e aşa de jos. Dar, la mine cel puţin, a compensat prin accesările directe.

Aşa că, dacă nu vă pasă prea mult de traficul din google, vă recomand cu tărie schimbarea pe dot ro.
Dar oare la câţi nu le pasă de google?

Da, după atâta timp, încep să îmi fie şi mie recunoscute meritele din câmpul muncii bloggeristice.
Aşa că azi am prestat la matinalul CTV, care este un post local din Constanţa.

Ce să zic, pentru o primă intrare într-un studio, mi-a plăcut FOARTE mult. M-am simţit ca peştele în apă, iar prezentatorii au avut grijă să mă facă să mă simt perfect.
Nevasta zice că am fost perfect, eu zic că nu.

Mai ales că la despărÅ£ire, probabil de emoÅ£ie, i-am urat tipului “O seară bună”.